Activitati extrascolare
Pe data de 24 octombrie, dirigintele Riegler le-a dat elevilor un mesaj prin care ii anunta ca a doua zi ii asteapta la ora 9.30, in fata la intrarea in Parcul Carol. Nu l-am lasat pe fiul meu sa mearga. La ora de istorie profesorul-diriginte Riegler, le-a spus elevilor ca cei care au fost prezenti in actiunea din parcul Carol vor primi cate un 10 la istorie(la actiune au participat cca 10 elevi din clasa).
Pe data de 2 decembrie dirigintele Riegler a incearcat sa-i atraga pe elevi intr-o noua actiune, de data aceasta la MALL. Nu am vrut sa-l las pe fiul meu sa mearga. Acesta a inceput sa planga si a inceput sa spuna, ca altii vor primi 10 la istorie si el nu, a inceput sa-mi enumere colegii lui care merg, si care au parinti buni, nu rai ca mine, pentru ca pe ei ii lasa.
Copilul nu intelegea cum eu parinte pot fi impotriva unei decizii luate de dirigintele, pe care el trebuie sa-l asculte intotdeauna. Dirigintele reusea sa organizeze aceste iesiri exact inaintea unui test important pe care elevii urmau sa-l dea.
Socializare la MALL – metoda de pedagogie folosita de diriginte
Dirigintele Riegler foloseste pentru socializarea elevilor, intalnirile la MALL. Socializarea la Mall este una dintre activitatile extrascolare bifate de diriginte in agenda lui.
In clasa a V a aceasta activitate s-a numit “ Mic dejun la MALL”. Dirigintele a mers cu elevii la MALL Vitan pentru a lua micul dejun la numeroasele fast- food-uri de acolo. Copiii au fost lasati sa isi aleaga fiecare ceea ce au dorit. Dirigintele nu s-a informat din timp cu privire la ora deschiderii Mall-ului, asa ca a stat in fata acestuia cu copiii, timp de 45 de minute pana cand acesta s-a deschis.
In clasa a VI a, socializarea la Mall a avut un program mai diversificat: mic dejun la MALL, film la MALL, carting in Herastrau, transport cu taxiul. Intrucat costul acestei socializari a fost de minim 50 Ron, la aceasta intalnire au participat cca.10 elevi din clasa.
Va rog sa-mi comunicati daca considerati potrivita aceasta metoda de socializare pentru niste copii in varsta de 12 ani.
In aceea perioada la MALL Vitan, unde mergea dirigintele, in zona fast-food-urilor, era un fum de-l taiai cu cutitul. Pe de o parte dirigintele se lauda cu orele de dirigentie in care discuta despre alimentatia sanatoasa a copiilor, pe de alta parte, ii duce la MALL sa manance, in fum de tigara, de la fast food-uri.
A doua zi la scoala dirigintele, pentru a le sublinia celorlati elevi pe care parintii nu-i lasasera la aceasta actiune (mai mult de jumatate din elevii clasei nu au fost prezenti), ce distractie nemaipomenita au pierdut, le-a povestit cu lux de amanunte ce au facut, cum s-au distrat, cine au fost castigatorii de la carting.
Drumul la MALL
Duminica, 2 decembrie, la orele 8 dimineata, sotul meu s-a dus si l-a lasat in fata scolii pe fiul nostru pentru a merge impreuna cu dirigintele Riegler la activitatea extrascolara organizata de acesta.
Inca de la plecare dirigintele s-a aratat indispus, exagerat de serios, avand un ton ridicat si o exprimare taioasa.
Sotul meu, alaturi de un alt parinte s-au oferit sa-i duca pe copii pana la MALL, cu masinile personale. Dirigintele a refuzat spunand ca se descurca, dar din pacate nu s-a descurcat deloc. Dupa ce a coborat cu elevii dintr-un autobuz, dirigintele i-a lasat singuri in statie pe elevii cca 10 minute( a plecat si apoi a revenit), a mers o jumatate de statie cu copiii pe jos, apoi, pentru jumatate de statie, i-a urcat in niste taxi-uri, trimitandu-i la MALL. Intrucat nu mai erau taxi-uri, el a plecat cu trei copii pe jos. Fiul meu l-a intrebat: “Mergem pe jos?”, iar dirigintele a rabufnit: ”Cum iti permiti sa ma intrebi daca mergem pe jos??”, “ Ce, eu sunt de aceeasi varsta cu tine sa ne tragem de sireturi??”,”Suna-l pe taica-tu sa vina sa te ia”. Sotul meu, la maxim o ora dupa ce lasase copilul la scoala, a primit un telefon de la copil care plangand i-a spus ca dirigintele vrea sa vorbeasca cu el. Dirigintele i-a comunicat sotului ca sunt probleme mari cu copilul si sa vina sa-l ia. Intr-un final dirigintele Riegler a ajuns si el la MALL, unde il asteptau ceilalti elevi care coborasera demult din taxi-uri.
Asa stie dirigintele Riegler sa organizeze un drum pana la Mall. Acesta este unul dintre motivele pentru care parintii nu si-au lasat copiii sa mearga in tabere cu acest diriginte.